miercuri, 17 august 2011

Passion and Soul

Tin minte un lucru pe care bunicul meu mi l-a spus prin clasa a 10-a după ce a fost pentru prima dată la un meci de fotbal de al meu:
Știi bine că mie nu îmi place fotbalul. Deloc. Dar dorința și abnegația de care dai dovadă în practicarea lui, mă face, nu să înțeleg, dar să îți respect hobby-ul și asta pentru pasiunea pe care o investești (*).
Nu stiu dacă acele cuvinte au făcut sau nu, ca eu sa iubesc oamenii pasionați. Cert este că fie ești pasionat de numărarea firelor de iarba, de țânțari, de lozuri în plic, de bulele din apa minerală sau de funduri bombate (Chiar...funduri bombate) dragă cititorule ești iubit de către mine. Pasiunea este, cred unul dintre cele mai pure, profunde și generatoare de satisfacții sentimente. Fie că acuma gătești, șofezi, mănânci, antrenezi, cânți sau faci sex, dacă o faci cu pasiune garantez că îți va ieși bine. Postare inspirată de RedMotor.

(*) Se prea poate sa îmi fi spus asta in maghiara. Adaptarea îmi aparține. 

P.S: Nu ma întrebați cum se spune abnegatie in maghiara

marți, 9 august 2011

La Formula 1 dupa 16 ani

In 1995 când am vazut primele curse de Formula 1 la televizor nu prea înțelegeam ce se întâmplă. Probabil că vâlva creată in jurul morţii lui Senna a atras și mai mult privirile lumii asupra Formulei 1 însă pentru mine atunci Schumacher, Berger, Alesi, Mansell erau niște iluștrii necunoscuți. În cei 16 ani care au trecut de atunci afinitatea mea vizavi de acest sport a avut suișuri şi coborâșuri asta datorită lui Schumacher. Din pornirea mea genetică de a fi diferit, nu am ținut cu Schumacher niciodată şi nu puteam să îl văd câștigând la infinit, aşa că am ținut pe rând cu Hill, Villeneuve, Hakkinen, Montoya, Raikkonen, Alonso... ce să mai: oricine putea să il oprească pe Schumacher din victorii. Incet, încet lumea aceasta a Formulei 1 m-a fascinat și de când cu kartRacing.ro, de când am prins și eu un sâmbure de adrenalină pe pistă, mi-a propus să merg la o cursă de Formula 1.

Primul salut de bun venit la un circuit de Formula 1 ți-l dă sunetul (video aici), te primește de la sute de metri distanţă și îți dă fiori întregul weekend. Nu există m-am obișnuit, există însă dopuri de urechi.
Îmi este foarte greu să exprim in cuvinte (aşa cum spune bancu: inginerii sunt ca şi câini, au privirea inteligentă, dar nu se pot exprima) tot ceea ce am simțit în acest weekend acolo.
Sâmbătă ne-am comportat ca niște veritabili copii, am studiat fiecare sector al tribunelor, care are cel mai bun raport value/money, fiecare viraj, fiecare ecran, fiecare posibil pilot, fiecare mecanic. Ne-am jucat de-a reflexele la standul Pirelli, am fi vrut să participam la un cros pe pista am căscat ochii în binoclu, am văzut-o pe Lee Mckenzie și am căutat motive să lungim cât mai mult prima noastră zi pe un circuit veritabil.
In decursul vieții am fost la multe evenimente sportive: meciuri de fotbal, tenis, turul Franței, meciul lui Bute, dar nici unde, nici unde receptorii mei nu au fost atât de solicitați: uită-te în șicană, uită-te în parabolică, simți mirosul, uită-te pe ecran, vezi gagica aia în sâni goi, auzi cum ii face motorul?
Mi-a plăcut atât de mult combinația asta de elicoptere, sunet puternic, competiție, maree de fani (fiecare cu steagurile și scandările lor) cu favoriți diferiți care pot coexista, încât doresc să fac din participarea la Hungaroring un obicei anual.
Îmi dau seama ca în aceasta postare am scris destul de mult de Schumacher şi poate mult prea puţin despre experiența de la Hungaroring. Şi îmi dau seama că, în ciuda antipatiei pe care i-am purtat-o, e normal. In acești 16 ani de când mă uit la Formula 1, acest sport a fost sinonim cu numele Schumacher. In 31 iulie in momentul în care l-am văzut abandonând in fața noastră, parcă pentru ai da satisfacție copilului de 10 ani din mine, mi-am dat seama că vad în faţa mea un maaaare campion și pentru prima dată mi-a părut rău pentru el. Sunt conștient că și eu dacă aș fi fost în locul lui, nu cred că aș fi câștigat atâta dar cu siguranță aș fi făcut orice să reușesc. 
Ca și o ironie a sorții, acel copil a ajuns chiar să fie comparat cu el (în zâmbet și în deget). Pentru mine, chiar dacă el nu a fost niciodată favoritul meu, această comparație mă, măgulește.