luni, 14 martie 2011

si postarea asta cum sa o numesc atunci?

Astăzi, cuprins fiind de o puternica stare de nostalgie, am dat sa imi deschid blogul sa ma destainui si vad ultima mea postare cu titlul: copilul meu de suflet am privit in lung in pixeli intrebandu-ma retoric: si postarea asta cum sa o numesc atunci?

Mi-a făcut o imensa placere sa conduc duminica pana la Ineu, a fost unul din momentele in care visul meu de copil mare (un cabrio) si-ar fi meritat rostul, am tras adanc in piept mirosul parfumului de guma turbo, am strans tare in brate deja batranul meu ciobanesc, am mancat gogosi, le-am prezentat alor mei noile melodii Parov Stelar si mi-am devorat din priviri orasul de suflet.
Inimii mele ii era dor de acest oras, de acele 5 batai in plus pe minut din versurile lui Chirila, pe care am sa le simt tot restul vietii mele de acum in acolo. Un oras care pentru toti cei care citesc aceste randuri nu spune mai nimic, un oras care nici macar nu este reprezentat corect pe Facebook*!
In decursul timpului am incercat, am incercat... sa transmit macar o parte din aceste sentimente lumii din jurul meu, am constientizat, intr-un tarziu, ca unele sentimente nu pot fi impartasite sau intelese. Si NU, nici daca imi mai cumpar 2 apartamente in Timisoara tot nu imi voi schimba buletinul.

Am sa inchei cu ceea ce mi-a spus o fost colega de liceu acum profesoara de Limba Romana. "Aici la țară copii la varsta asta sunt încă atât de puri". Mi-a dat o lacrima si am încuviințat printr-un smiley face.

* Orașul este atât de special încât admini facebook il vor in judetul Timis nu in Arad.

4 comentarii: