miercuri, 28 decembrie 2011

Intrebare Ionesciana

- Cat dureaza sa asculți un CD cu muzica de la un capăt la altul?
- Mai mult decât drumul de la Timisoara la Ineu.

Nu voi ca sa ma laud, nici nu voi sa va inspaimant. Nu mai sunt de mult Greuceanul soselelor dar timpul de parcurgere se reduce semnificativ datorita mult asteptatei si binevenite-i autostrazi. Pam pam



joi, 24 noiembrie 2011

Combaterea crizei

Probabil că fără voia voastră ați auzit cel putin o dată în ultimele luni înfricoșătoarea sintagmă: "Europa este în criză". Pariez că și sugarii de la Grădinița Prichindelu știu deja despre cazul Greciei și despre geniala sintagma promovată de mine pe facebook: "Ferește-te de greci chiar și atunci când LE FACI daruri", chiar dacă pipițele și cocalarii mei de prieteni nu au prea înțeles de ce s-ar feri ei de țara în care Edward Maya și-a filmat capodopera.
Probabil că tot așa ați auzit și de Italia, țara condusă de "fă ce zice popa nu ce face popa" Berlusconi. Care, nu-i așa dragi bărbați romani, este imaginea poporului său: macaronari obsedați sexual plecați prin lume la vânat de românce.
Dacă despre starea de criza a acestor două țări mediteraneene suntem de acord, nişte experți, ce studiază niște cifre pe un monitor, încearcă să tragă un semnal de alarmă şi asupra posibilității ca vecinii noștri de trup și suflet Magyarorszag să intre în criza.
Pe mine ca jumătate ungur nu pot să nu recunosc că mă doare extrem de tare această veste, mai ales că nu o cred posibilă și am să enumăr o serie de argumente palpabile, nu cifre, astfel să conving lumea neîncrezătoare:

  •  Infrastructura rutieră foarte bună
  •  Gulas-ul
  •  Gyula, Oroshaza, Debrecen, Szeged si multe alte spa-stranduri
  •  Budapesta, pentru ca este un oraș splendid
  •  Hungaroring
  •  Ikea
  •  multiple circuite de Karting
  •  Ferihegy airport
  •  Germania
  •  George Soros
Știu că voi cititorii infideli ai acestui blog sunteți surprinși de multiplele mele cunoștințe economice, dar vă rog lăsați-mă să dau și lovitura de grație, ca eu nu sunt Bute să câștig la puncte, și anume motivul principal pentru care Ungaria nu cred că va intra într-o criză.
Spre deosebire de celelalte 2 țări mai sus amintite a căror bărbați importa, Ungaria, pe de alta parte, exportă și nu puține... femei. Se știe că Budapesta pe lângă faptul ca este capitala României, mai este și Capitala filmelor deocheate.

Vizionare Plăcută!!!

miercuri, 9 noiembrie 2011

Despre programatori

În presă ni se tot prezintă cât de bine se dezvoltă industria IT din România, cât de bine câștigă programatorii și ce puternic exportăm noi serviciile lor, de foarte bună calitate. Fără a mă considera un fin cunoscător al domeniului, pot însă să afirm fără să îmi fie frică că voi fi condamnat la o bătaie cu pietre în public că sunt familiarizat cu domeniul ăsta.
În timpul celor 4 ani si ceva de munca am colaborat cu o serie întreagă de oameni, atât în Timișoara cât și în București și am ajuns la următoarea concluzie, care am pretenția să fie considerata drept lemă:
"Dacă pe un programator l-a prins vârsta de 35 de ani și el este în continuare un simplu angajat, adică este pe picior de egalitate cu un tânăr programator de, să zicem, 24-26 de ani, fie este un programator slab (foarte slab), fie este un neînțeles."
Lema s-ar putea continua cu zicala: "Simplu fapt că ești neînțeles, nu te face un geniu" dar prefer să o las în forma de mai sus pentru a le da o șansă de ieșire celor în discuție. Stimată instanță de judecată vreau să se precizeze și faptul că nu mă consider un programator strălucit, ci unul normal, de nota 7,5.
În Lema, se face referire doar la programatorii de peste 35, cei mai tineri sunt excluși din aceasta ecuație, cel putin până ajung în pragul acelei vârste.
Deci într-un domeniu în care ai putea spune că lucrezi cu/pe calculatoarele, punctele slabe sunt, cum altfel, ...oamenii

marți, 25 octombrie 2011

A fost

 un loc special, un loc pe care intr-o perioada boema a vietii mele il frecventam aproape zilnic. Un loc unde se canta cu suflet si pasiune, un loc in care se vorbea si germana, un loc despre care a scris un student acu ceva timp, un loc unde puteai sa inmoi genunchii oricarei femei, un loc care nu mai e. 

Nu e o drama, e doar un local special care nu mai e.

marți, 11 octombrie 2011

Ești scris la răi

Acu vreo 17 ani, pe vremea când aveam 40 la picior, stăteam în centrul celui mai tare oraș de pe mapamond (Ineu da, că deja v-am exasperat cu asta), exista un sistem pe care tot timpul încercam să îl fentez (tras din ochi șmecherește):

Una din fetele (care la vârsta aia erau cuminți și liniștite) din clasă, nu neapărat aceeași, era responsabilă cu lista răilor!!! De când se suna și pană venea învățătoarea sau profesorul/profesoara, ea, eleva, trebuia să scrie pe o tablă secundară de 100X60, aflată în lateralul clasei, lângă ușa de intrare în sală, copii care nu sunt cuminți. Super!!!
Eu am fost un copil destul de liniștit și nu prea apăream pe tablă, dar cei care apăreau...jale


Pe Bogdan într-o zi la bătut învățătoarea la fundul gol. Era tot timpul în capul listei. Sincer, și-o cam merita!

joi, 29 septembrie 2011

Cum ar zice italianul: Chapeau!

Sâmbătă eu, românul, am primit o nouă mostră de PR, bun simţ, managementul afacerilor, zâmbete cu duiumul și bună dispoziție. Gratis. Profesori au fost niște italieni, înconjurați de români la fel de zâmbitori și bine intenționați ca și ei.
Cu ocazia împlinirii unui an de existenţă. Un an, nu 10, nu 100, un singur și amărât anuleţ, italienii ăștia s-au gândit să facă o mică petrecere. Au pregătit un bufet suedez, o formație bestială(Horia Crişovan, Fely Donose şi Florin Cvasa), au invitat presa, un lucru perfect normal, şiiii:
Cireașa de pe tort: mulțumim copiilor, 2 ore în care copii prezenți la kartodrom s-au putut da gratis cu karturile pe pistă și o cupă a clienților fideli în care cam toată lumea care a fost acolo a putut să participe la o competiție în stil eliminatoriu
Am să fac o scurtă paralelă cu alte societăți pentru exemplificare. Ceea ce au făcut cei de la RedMotor e ca şi cum:

  • D'arc ar da de băut o limonadă, un shot, un whisky cola și un sex on the beach;
  • Asirom, ar acorda o asigurare casco pentru maşină, gratis, timp de cel putin o săptămână;
  • OMV, ar pune 15 litri în rezervorul fiecăruia
  • Telkpark ar oferi parcare gratis timp de o lună
Nu vreau să ii pup în zonele intime, și nici nu susțin că totul este perfect la RedMotor, dar bucuria pe care Andreea, unul dintre managerii de la RedMotor, o are în privire când vede lumea în jurul său bucurându-se de karting, cum trăiește cursele copiilor pe care îi antrenează și pasiunea pe care o pune el și toți cei din jurul RedMotor în acest business/hobby, mă fac să le mulțumesc că investesc in Timișoara.

joi, 22 septembrie 2011

Vitezăăăă...

...a urlat, exuberant, copilul de 4 ani aflat în dreapta mea în avion, în timpul decolării!!!

P.S. Viitorul suna bine!!!

miercuri, 14 septembrie 2011

Tablou

Două chipuri albe, senine, pline de bucurie și împodobite cu zâmbete largi și naturale cum doar copii au, mi-au rămas întipărite pe retină. Am vrut să imortalizez imaginea pe un disc, dar mi-a fost frică că le voi strica momentul prin scoaterea aparatului, asa că am continuat să ii urmăresc, pe ascuns, de la cei 2 metri distantă la care mă aflam. Am citit pe fața mirelui expresivitate, bucurie, recunoștință și emoții cum nu am văzut niciodată și toate acestea într-un dans cu a lui mamă.

vineri, 9 septembrie 2011

Un virus

Trebuie să recunosc și o fac public, pentru că astfel sper să fiu iertat. Din scurta vacanţă petrecută la Amsterdam  la sfârșitul lui August, m-am întors cu un virus. In ciuda faptului că au trecut de atunci 3 săptămâni, virusul nu mi-a părăsit organismul, ba mai mult i l-am dat și gagicii (Îmi pare rău). Incă nu știu pe ce cale. Biciclete, biciclete, biciclete. Asta este principala mea ocupație din timpul liber în ultima perioadă. Fie că repar, ajustez la: vechea mea bicicletă, la vechea vechea bicicletă a mea, la bicicleta gagicii sau la bicicleta prietenei gagicii, cam asta este postura mea. Faptul că am descoperit traseele de la Pădurea Verde a fost doar un motiv în plus ca acest virus să devină un hobby.
Duminica trecută am făcut o mică incursiune pe traseul roşu din pădure și mi-am dat seama că am nevoie de o bicicletă serioasă, asta pentru că în 13 km una dintre biciclete a început să cedeze. Urmarea? Surfez pe site-uri de profil, în special pe freerider.ro (excelent) și încerc să mă hotărăsc pe un model de bicicletă, dar și pe bugetul alocat, care se pare că îmi va depăși așteptările inițiale.
In ciuda faptul că mă pricep la toate, accept sugestii pe această temă. Temă, care nu e cum să scap de virus, pentru că asta, evident, nu îmi doresc.

miercuri, 7 septembrie 2011

La grand INNAuguration

Chiar dacă nu au fost Messi, Tevez și Di Maria măcar sunt Nicoliţă, Tănase şi Cociș, cu gândul ăsta (pfff) și cu bucuria de a fi privilegiat, am plecat marți spre stadion la marea inaugurare.
Stadionul m-a fascinat, este impresieunent în mărime şi structură. Dacă îmi este permisă o comparatie, este mult peste Amsterdam Arena, ultimul stadion pe care l-am fazut. Pe lângă toate cifrele pe care le puteți găsi pe site-urile sportive legate de număr de porți, de m3 de beton etc, pe mine m-a fascinat vizibilitatea bună și acustica.
Eu am stat pe inelul superior la tribuna 1. Terenul de joc, culoarele de joc, spațiile goale dintre jucători, fentele se văd foarte bine. E drept că de la înălțimea la care mă aflam nu prea puteai face distincție între Goian și Chiricheş, dar în fond mari diferențe nici nu au fost :p. "Stadionul te civilizează" a fost o părere citită la destul de multi ziariști, și tind să le dau dreptate. Înjurăturile au cam lipsit, ici colo câte una la adresa lui Tănase, dar oricum răzlețe. Am văzut în tribune foarte multe domnișoare şi foarte mulţi copii, acompaniați fie de părinţi fie de bunici. Sper că acest trend de civilizare să nu dispară însă la fel de repede precum gazonul.


Nu mi-au plăcut:
  • lipsa dorinței de victorie a noastră. Eu știu că un 0-0 e mult mai bun decât un 1-4 la inaugurare, dar impresia pe care mi-a lăsat-o Franța a fost aproape de cea pe care mi-a lăsat-o Olanda la Euro 2008 din meciul cu noi. 
  • faptul că la final spectatorii au fluierat naționala. Sunt de acord cu fluierăturile adresate lui "apără Tătăruşanu" când trăgea de timp, dar la final trebuie să-ţi aplauzi actorii, că aşa-i la teatru.
  • numărul mic de porți de ieșire din stadion destinate pulifricilor(adică și mie), cred că 60% din ieșirile de la tribuna 1 inelul superior erau destinate ziariștilor(care au fost maxim 1000). 
  • Faptul că românul e obișnuit să meargă cu mașina și la curve și la meci. Eu, un țăran la Paris, mi-am lăsat maşina într-o parcare lângă o stație de metrou la vreo 4km de stadion însă mulţi au încercat să ajungă cât mai aproape de stadion, să vezi atunci reguli de circulație!
Acestea fiind zise mai știu cel putin 2 meciuri la care mă duc în toamnă: Otelul - Manchester și Rapid - PSV, pe un aşa stadion ţi-e mai mare dragul.

miercuri, 17 august 2011

Passion and Soul

Tin minte un lucru pe care bunicul meu mi l-a spus prin clasa a 10-a după ce a fost pentru prima dată la un meci de fotbal de al meu:
Știi bine că mie nu îmi place fotbalul. Deloc. Dar dorința și abnegația de care dai dovadă în practicarea lui, mă face, nu să înțeleg, dar să îți respect hobby-ul și asta pentru pasiunea pe care o investești (*).
Nu stiu dacă acele cuvinte au făcut sau nu, ca eu sa iubesc oamenii pasionați. Cert este că fie ești pasionat de numărarea firelor de iarba, de țânțari, de lozuri în plic, de bulele din apa minerală sau de funduri bombate (Chiar...funduri bombate) dragă cititorule ești iubit de către mine. Pasiunea este, cred unul dintre cele mai pure, profunde și generatoare de satisfacții sentimente. Fie că acuma gătești, șofezi, mănânci, antrenezi, cânți sau faci sex, dacă o faci cu pasiune garantez că îți va ieși bine. Postare inspirată de RedMotor.

(*) Se prea poate sa îmi fi spus asta in maghiara. Adaptarea îmi aparține. 

P.S: Nu ma întrebați cum se spune abnegatie in maghiara

marți, 9 august 2011

La Formula 1 dupa 16 ani

In 1995 când am vazut primele curse de Formula 1 la televizor nu prea înțelegeam ce se întâmplă. Probabil că vâlva creată in jurul morţii lui Senna a atras și mai mult privirile lumii asupra Formulei 1 însă pentru mine atunci Schumacher, Berger, Alesi, Mansell erau niște iluștrii necunoscuți. În cei 16 ani care au trecut de atunci afinitatea mea vizavi de acest sport a avut suișuri şi coborâșuri asta datorită lui Schumacher. Din pornirea mea genetică de a fi diferit, nu am ținut cu Schumacher niciodată şi nu puteam să îl văd câștigând la infinit, aşa că am ținut pe rând cu Hill, Villeneuve, Hakkinen, Montoya, Raikkonen, Alonso... ce să mai: oricine putea să il oprească pe Schumacher din victorii. Incet, încet lumea aceasta a Formulei 1 m-a fascinat și de când cu kartRacing.ro, de când am prins și eu un sâmbure de adrenalină pe pistă, mi-a propus să merg la o cursă de Formula 1.

Primul salut de bun venit la un circuit de Formula 1 ți-l dă sunetul (video aici), te primește de la sute de metri distanţă și îți dă fiori întregul weekend. Nu există m-am obișnuit, există însă dopuri de urechi.
Îmi este foarte greu să exprim in cuvinte (aşa cum spune bancu: inginerii sunt ca şi câini, au privirea inteligentă, dar nu se pot exprima) tot ceea ce am simțit în acest weekend acolo.
Sâmbătă ne-am comportat ca niște veritabili copii, am studiat fiecare sector al tribunelor, care are cel mai bun raport value/money, fiecare viraj, fiecare ecran, fiecare posibil pilot, fiecare mecanic. Ne-am jucat de-a reflexele la standul Pirelli, am fi vrut să participam la un cros pe pista am căscat ochii în binoclu, am văzut-o pe Lee Mckenzie și am căutat motive să lungim cât mai mult prima noastră zi pe un circuit veritabil.
In decursul vieții am fost la multe evenimente sportive: meciuri de fotbal, tenis, turul Franței, meciul lui Bute, dar nici unde, nici unde receptorii mei nu au fost atât de solicitați: uită-te în șicană, uită-te în parabolică, simți mirosul, uită-te pe ecran, vezi gagica aia în sâni goi, auzi cum ii face motorul?
Mi-a plăcut atât de mult combinația asta de elicoptere, sunet puternic, competiție, maree de fani (fiecare cu steagurile și scandările lor) cu favoriți diferiți care pot coexista, încât doresc să fac din participarea la Hungaroring un obicei anual.
Îmi dau seama ca în aceasta postare am scris destul de mult de Schumacher şi poate mult prea puţin despre experiența de la Hungaroring. Şi îmi dau seama că, în ciuda antipatiei pe care i-am purtat-o, e normal. In acești 16 ani de când mă uit la Formula 1, acest sport a fost sinonim cu numele Schumacher. In 31 iulie in momentul în care l-am văzut abandonând in fața noastră, parcă pentru ai da satisfacție copilului de 10 ani din mine, mi-am dat seama că vad în faţa mea un maaaare campion și pentru prima dată mi-a părut rău pentru el. Sunt conștient că și eu dacă aș fi fost în locul lui, nu cred că aș fi câștigat atâta dar cu siguranță aș fi făcut orice să reușesc. 
Ca și o ironie a sorții, acel copil a ajuns chiar să fie comparat cu el (în zâmbet și în deget). Pentru mine, chiar dacă el nu a fost niciodată favoritul meu, această comparație mă, măgulește.

miercuri, 27 iulie 2011

Gala, campionu şi romanu

Am ezitat destul de mult înainte să scriu acest articol. Asta pentru că am avut un oarecare gust amar a doua zi după gala lui Bute. Timpul care a trecut de atunci a făcut ca ciocolata mâncată în perioada asta să îmi alunge gustul amar din gură. Acum la aproape 20 zile după gală sentimentele mi s-au sedimentat şi în minte au rămas amintirile, fiorii, respectul.
Gala: Organizatorii au ales Romexpo, probabil pentru mărimea sălii dar și pentru facilitățile adiacente pe care le poate oferii. O parcare imensă, păzita şi plină de mașini luxoase ne-a întâmpinat. Printre atâtea fițe, impresii și persoane care trebuiau sa își facă simțită prezenta, își găsea cu greu, dar fără jena, apariția și un Logan rosu cu număr de Timiș. Sala era arhiplină, deși pâna la meciul vedetă mai erau circa 2 ore, căldură mare mon cher, dar aşa cum spunea un înțelept odată: dragostea cere sacrificii.
Campionul: Acest băiat din Pechia a reușit să mă cucerească fără cale de-ntoarcere. Un băiat de o modestie utopică (mai ales pentru un boxer), cu o inimă de leu, un sportiv excelent și mai presus de toate un roman. A reușit sa își apere pentru a 8-a oara centura de campion mondial iar declarațiile din afara ringului ma fac pe mine un maaaaare fan al sau. Acest monument de carisma reușește foarte des să mă emoționeze până la lacrimi. Simplitatea, franchețea și sinceritatea lui în vorbe și în priviri reușesc să îmi umezească ochii şi toate astea la un loc il fac pe Bute un campion desăvârșit. Din punctul meu de vedere peste Năstase și peste Hagi.
Romanul: Spuneam mai sus că după gală m-au străbătut multe sentimente contradictorii. Cel de bucurie, de mândrie că avem un sportiv ca Bute dar și de iritare. Chiar ură față de români.
De ce?
Pentru că românul nu poate să se bucure de ceva cu adevărat fie că e vorba de ziariști, Doroftei (cu părere de rău), Gsp sau românul de rând. Trebuie să existe tot timpul un nod în papură, o capră a vecinului.
"Nu-i corect" spune Bute în microfon atunci când sala huiduie cuvintele lui Bute adresate unui om politic. Aceste gesturi de galerie de fotbal, de bădărănism, de spirit de turmă. De cretin indoctrinat cu reflexul lui Pavlov ca atunci când aude numele: Boc, Băsescu, Udrea, Sandu, Dragomir trebuie să huiduie, să injure să-şi bage şi să işi scoată. Fața i se schimbă lui Bute și nu înțelege de ce momentul pe care toți de acolo il așteptam: victoria lui, s-a transformat brusc din scandarea: RO-MA-NIA în huiduieli. Vena de la gât i se umflă, e vizibil iritat și contrariat: "Eu pentru voi am venit să lupt aici".
Lumea nu știe să aprecieze și părăsește sala înaintea campionului. In momentul în care Bute iese din sală, mintea romanului este la mașina lui, si modul in care işi va petrece restul serii. Ici colo 2, 3 "nebuni" rămân în sală. Unii mai au încă steagul național şi ii scandează numele: Bu-te, Bu-te, Bu-te.
De ce? De ce nu putem să ne bucurăm că am avut şansa (eu zic unică) să il vedem pe Bute live intr-o gală? De ce nu putem să îl purtăm pe braţe? De ce trebuie să îl facem dornic să boxeze în Canada și nu aici în Romanica lui? De ce noi românii nu putem să ne bucuram şi să idolatrizam acei sportivi (unu, doi) de renume mondial pe care ii avem. De ce nu putem să il tratăm şi noi pe Bute aşa cum sârbi fac cu Djokovic, polonezi cu Adam Malysz sau filipinezi cu Pacquaio?

joi, 7 iulie 2011

Următoarele 45 de zile

Iuhuhu-iuhuhu. Mi-am definitivat programul pe următoarele 45 de zile și sunt extrem de mândru să anunț că voi fi pe:

P.S. hmmm, pare un pic cocalar-istică postarea asta, pe principiul: Laudă-mă mână că-ți fac piele fină!

marți, 5 iulie 2011

Autoanaliza de karting

Campionatul de karturi KartRacing.ro 2011 a trecut de prima jumătate, s-au disputat 5 din 8 etape, prilej pentru mine să fac o scurtă analiză a ceea ce s-a întâmplat până acum. M-am dezbrăcat de costumul negru și am pus cap la cap motivele pentru care anul asta mi-am cam dezamăgit fanii:

  • nu reușesc să mă detașez total atunci când mă urc în kart. Mintea nu îmi este 100% la cursă iar asta mă costă. Cum anul astă nivelul a crescut mult, s-a văzut că cea mai mică neatenție poate fi decisivă. Am soluții pentru a trece peste asta.
  • participarea la endurance-urile de la RedMotor m-a transformat dintr-un pilot extrem de agresiv într-un grijuliu. Atenția pe care mi-am construit-o în a merge bine și constant mi-a schimbat total stilul de pilotaj. Extrapolând puţin m-am transformat din Hamilton în Button (păstrând proporțiile). Acest nou stil mi-a adus constanța, clasări de la locul 4 în sus în toate cursele dar mi-a furat bucuria victoriei (gloria).
  • in momentul în care am circuitul liber în fața mea intru pe "modul grijuliu" explicat mai sus. Nu reușesc să îmi fac cursa singur. Simțurile mele se ascut însă extrem de mult atunci când am un punct de reper, un sistem de referință. Adrenalina explodează în mine și mă transform din nou în vânătorul de altă dată :P. Drept dovadă am terminat pe 2 respectiv 3 când am plecat de pe locul 6 în cursă. Când am plecat însă de pe 2 sau 3 (Kecskemet, Kakucs, RedMotor2) am terminat pe 4! 
  • tendința de atacare a apex-ului unui viraj prea repede. Este un obicei pe care l-am dobândit pe pistele outdoor unde suprafața de rulare este extrem de lată și pot spune că se pretează acest mod de abordare al virajelor (Kecskemet, Kakucs). In nici un caz nu este cazul la RedMotor!
  • Feni şi Ene. Au progresat extrem de mult în ultimul an și la ora asta sunt destul de greu de bătut. Cred ca i-a ajutat foarte mult faptul că au fost în schimbul 1 la endurance-uri şi au furat de la cei mai buni. Bravo lor! 
  • greutatea și ghinionul. Dacă în privința ghinionului (tragerea la sorţi a kart-ului) nu am ce să fac, e pur și simplu soarta. In privința greutății aş avea. Îmi pot reproșa faptul că nu m-am ținut de planul meu de a ajunge pe la greutatea lui Feni în această vară. Cu 5-7 kg mai puţin cred că aş câștiga 0.1 - 0.2 secunde pe tur. Ar fi destul.
Sunt încrezător insă că până la etapa din august am să remediez o parte din probleme și astfel să îmi consolidez poziția a 3-a din clasamentul general.

miercuri, 29 iunie 2011

La piaţă

Mă întristează această societate in care trăim, o societate bazată pe consum, pe reclamă, pe marketing. Mă întristează şi mai mult că şi eu fac parte din această societate şi mă comport ca atare, vreau o mașină mai scumpă, o chiuvetă de la Franke, un ceas elvețian, restaurante cât mai drăguțe unde să mănânc, taburet de la BoConcept, să mă îmbrac cu bumbacul cel mai bumbac, să am sufragerie de La Maison, să miros a parfum cu apă de Atlantida, să merg in Caraibe și în Cuba, și la Formula 1 și să am un super kart, si tacâmuri de la Zara samd.
Sâmbătă in piață mi-am adus aminte însă că în toată această cavalcadă a noastră după bunuri, unii oameni stau in piață ore in șir pentru a-și vinde produsele din gradină pentru 1, 2 lei. Privirea unei bătrâne, care mă indemna să cumpăr de la ea niște flori prietenei mele, mi-a rămas puternic întipărită in minte.
Undeva peste 65 de ani, zile întregi muncite pentru săditul legumelor și florilor, statul in piață pentru vânzare: totul pentru câțiva lei.
Şi am vrut să o ajut pe acea bătrânică, dar nici nu am vrut să epatez. Mi-am adus aminte de copilărie si de adolescenta...
Am conștientizat că am ajuns şi eu un om care raportează tot ceea ce face prin prisma banilor. Fie că e distracție, nevoie sau dorință. Dincolo era mai ieftin. Fuga asta după mai mult, după mai mult, probabil că e pozitivă. Aduce la progresul societății dar totuși chiar și un maraton are doar 42 de km.

Later Edit: Sunt convins că peste 2 zile am să uit acea expresie a feţei şi am să reintru in societatea consumatoare. Vreau totuși ca peste ani, când am să îmi recitesc blogul să îmi aduc aminte că în viaţă nu totul se rezumă la bani.

joi, 23 iunie 2011

Multumesc

...tuturor celor care, fie cu ajutorul facebook-ului, a telefonului, a memoriei sau a unui prieten si-au amintit sa ma felicite de ziua mea. Imi pare rau ca mi-am uitat telefonul acasa si ca nu am putut sa raspund tuturor celor care m-au sunat. Caca se-ntampla.
Deci tanti are guri pentru mine!

marți, 10 mai 2011

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului

In toată sara-banda asta de acuze și batjocorii aduse societății şi tării în care, rău sau bine, ne ducem traiul, am și eu de lăudat ceva românesc get be get: DigiSport. Pentru cei care se uită la sport, acest grup de posturi DigiSport și DigiSport Plus sunt raiul pe pământ:

  • Fotbal - Campionatul Spaniei, Campionatul Italiei, Campionatul Franței, Campionatul Angliei, Campionatul României;
  • Sporturi cu Motor - Formula 1, GP2, GP3, Moto GP, WRC;
  • Tenis - Turneele Masters 1000, Masters 500;
  • Handbal - Liga Națională;
  • Gimnastica, Polo, Box s.a.m.d;
In weekend este o adevărată nebunie cu transmisiunile, directorul de programe cred că are cel mai dificil job dintre toate televiziunile din Romania. O grilă care nu e umplută cu Wrestling, jocuri de vară, fotbal din Bulgaria sau pariuri cu frica (Sport.ro) și nici de interminabilele talk-show-uri, analize și știri (Gsp.ro). Profesionalism, interview-uri în exclusivitate, comentatorii ok. E loc și de mai bine asta e clar, dacă ii scot din grila de programe și pe Horia Ivanovici, Dumitrescu și Meme totul va fi perfect. Nu știu cât e de profitabilă această investiție masivă în evenimente sportive, dar până una alta eu am să stau liniștit în fata televizorului si am sa mă bucur de ceea ce primesc.

Felicitări DigiSport, felicitări rds-rcs.

joi, 5 mai 2011

La radio cu timişorenii

Pentru că ultimele mele postari au fost pe teme sufletești, postări în care am încercat ... evident fără sorti de izbândă să transmit emoțiile mele, m-am gândit că ar fi bine să schimb puțin, dar puțin de tot registrul. Mâine dimineață prezentatorii de la un radio pe care l-am apreciat foarte mult în trecut și care poartă numele regiunii geografice în care suntem localizați, vor face matinalul în ... Timișoara.
Așadar orașul în care a-nceput revoluția ii primește cu bratele deschise pe: inteligenții matinalelor de la radio, mult prea mirobolanții, fotooo-modelul șiii misoginaaaa.
Drept pentru care astăzi, joi, au cerut niște ponturi din partea unei cimișorence jet bejet, care locuiește de ceva vreme in București. Este total irelevant numele ei.
Si pentru că serialul nu te pune cu Timișorenii este mai lung decât seria Nils Holgersson, nu puteam să nu prezint, singurului meu fan, o parte din tips & tricks-urile date de către posesoarea noastră de frunte:

  • La Timișoara se salută cu ceau și la venire și la plecare. Cei drept Bucureștenii, spre rușinea lor, nu au în bagaj această formă de adresare. Informație pertinentă, Pa-ul lor este grețos.
  • Trotuarele sunt foarte frumoase, drumurile sunt curate, oamenii au flori pe terase și pe balcoane și se îngrijesc de ele. Nu contest, sunt și trotuare frumoase, problema este că pot însă sa îți cadă obiecte contondente în cap mergând pe aceste trotuare.
  • Ii sfatuieste cei doi prezentatori să se piardă pe străduțe să viziteze. (Habar nu am la ce străduțe se referea cred că totuși vorbea de Porto sau Dubrovnik)
  • ii invită pe cei doi prezentatori ca în periplul lor pe străduțele orașului să bată la ușile oamenilor pentru că aceștia ii vor primii cu brațele deschise.Eu ii rog pe toti turiștii care vin în Timișoara, "să se piardă" pe străduțele centrale și să bată la ușile caselor, porților. Ba chiar le sugerez câteva străzi ultra centrale: Constantin Loga, Academician Alexandru Borza, Mihai Eminescu
  • oamenii se îmbracă in culori vii nu ca în București unde toți se îmbracă în... gri. Am început un studiu de caz pentru putea trage o concluzie.
Iar in final cireaşa de pe tort:
  • Întrebată cum l-ar categorisi pe Marian Iancu, aceasta răspunde după 3, 4 secunde de pauză: Un adevarat Timișorean.

luni, 14 martie 2011

si postarea asta cum sa o numesc atunci?

Astăzi, cuprins fiind de o puternica stare de nostalgie, am dat sa imi deschid blogul sa ma destainui si vad ultima mea postare cu titlul: copilul meu de suflet am privit in lung in pixeli intrebandu-ma retoric: si postarea asta cum sa o numesc atunci?

Mi-a făcut o imensa placere sa conduc duminica pana la Ineu, a fost unul din momentele in care visul meu de copil mare (un cabrio) si-ar fi meritat rostul, am tras adanc in piept mirosul parfumului de guma turbo, am strans tare in brate deja batranul meu ciobanesc, am mancat gogosi, le-am prezentat alor mei noile melodii Parov Stelar si mi-am devorat din priviri orasul de suflet.
Inimii mele ii era dor de acest oras, de acele 5 batai in plus pe minut din versurile lui Chirila, pe care am sa le simt tot restul vietii mele de acum in acolo. Un oras care pentru toti cei care citesc aceste randuri nu spune mai nimic, un oras care nici macar nu este reprezentat corect pe Facebook*!
In decursul timpului am incercat, am incercat... sa transmit macar o parte din aceste sentimente lumii din jurul meu, am constientizat, intr-un tarziu, ca unele sentimente nu pot fi impartasite sau intelese. Si NU, nici daca imi mai cumpar 2 apartamente in Timisoara tot nu imi voi schimba buletinul.

Am sa inchei cu ceea ce mi-a spus o fost colega de liceu acum profesoara de Limba Romana. "Aici la țară copii la varsta asta sunt încă atât de puri". Mi-a dat o lacrima si am încuviințat printr-un smiley face.

* Orașul este atât de special încât admini facebook il vor in judetul Timis nu in Arad.

luni, 7 februarie 2011

Copilul meu de suflet

Acesta este o postare pe care mă gândesc să o scriu de câteva luni bune, la un moment dat am vrut să fie o postare propagandistă, cu surle, vuvuzele și gagici pe bar, dar apoi mi-am dat seama că nu vreau asta. Nu vreau ca acest proiect în care alături de Toto zis piston am pus atât de mult "pasion and soul" precum într-un Alfa Romeo, să crească sub zodia traficului, a trackback-ului și a pagerank-ul.
Copilul acesta este un site cu și despre karting iar acolo veți găsi review-uri și fel de fel de informații legate de circuitele pe care am fost pană acuma, impresii subiective în urma curselor, clasamentul și piloții din campionatul 2010, punctele acordate pentru fiecare etapă, regulamentul campionatului și in viitor calendarul complet al campionatului din 2011.
II invit așadar pe cei interesați să intre și poate să vină cu noi la una sau mai multe etape din campionat.

Steagul KartRacing pe Col de Tourmalet

marți, 25 ianuarie 2011

Anunt

Pentru toți cei care afla ultimele noutăți legate de TopGear de la mine de pe blog, adică...nimeni, ii anunț ca a început noul sezon.

Hmmm, that was quick!

joi, 13 ianuarie 2011

Un Frustrat

Am ajuns la capătul răbdării și simțeam nevoia să mă descarc. La început am ignorat, am sperat că e doar o perioadă, că la un moment dat o sa treacă, că se va uita!
Nu s-a întîmplat și "numa zic" a devenit un fel de p**a mea varianta blogărească. Semnul de punctuație al nevinovăției. Mă bucur că nu folosiți hulita expresie: "p**a mea", doar sunteți niște aristocrați, da expresia asta oligofrenică e mai oribilă și lipsită de nonsens decât bucureșteanul: "gen", "pa".
Scrii acolo o polologhie despre un anumit subiect, după care: pac trîntești numa zic la final. Mesajul: Buei înțelegi, deci nu sunt de acord cu tine da nu ți-am dat în cap, nu te agita, doar am pomenit și eu acolo, nu e cazul sa te agiți, este umila mea părere. Peace man, peace.
Pentru cei care nu au înțeles ceea ce am vrut să transmit, am să traduc: de fiecare dată când aud expresia asta îmi vine să ii dau autorului o palmă după cap. Zbang

Numa zic.

P.S:Știu acuma cel puțin o persoana care îmi va spune că am fost rău. Dar nu-i bai că iau bătăiță la funduleț și o să mă învăț minte. Na-Na