luni, 2 februarie 2009

Cand am plans ultima oara?

Dupa cea mai lunga finala din istoria Wimbledon-ului Nadal si Federer au mai generat un eveniment demn o ecranizare: finala de la Australian Open 2009. Va spuneam mai devreme cum am urmărit cu sufletul la gura, mare parte din turneu. Meciul Nadal - Verdasco nu a făcut excepţie.
Intensitatea meciului, durata lui, si ora târzie la care s-a jucat te făcea sa pluteşti. Comentatorul roman de la Eurosport spunea ca si-ar dori o finala Federer - Nadal, pentru ca tenisul ar avea de câştigat dintr-o astfel de finala.
Ştiu ca Federer are deja un complex in fata lui Nadal, si daca e sa bata recordul lui Sampras, 14 turnee de mare şlem, o va face doar într-o finala fără Nadal ca adversar. Ca un mare fan Federer, ce sunt, am ignorat afirmaţia comentatorului de la Eurosport. Eram prea încordat, îl doream prea mult pe Verdasco in finala.
Orice meci jucat intre aceştia este o opera de arta, ca un film horror, comic, mai mult ca sigur dramatic pe final. Erotismul in film poate fi dus de încăpăţânarea lui Nadal de a-si scoate, la fiecare început de minge, chiloţii din fund. Duelul Agasi -Sampras este un mic pitic fata de acest duel al giganţilor tenisului mondial: Nadal si Federer.
Nu mi-a plăcut niciodată de Nadal, este mult prea Asafa Powel, mult prea Lenox Lewis, mult prea Marcelo Rios. De când a început sa îl învingă pe Federer începe sa nu mai îmi displacă aşa de mult. Băiatul ăsta a progresat enorm, are un forehand din alergare cum nu am văzut la nimeni. Iar perseverenta cu care aleargă după orice minge, returnându-le ca si cum ai da in zid, este devastator de demoralizanta. Pentru faptul ca joaca fiecare punct ca si cum ar fi ultimul in meci merita sa fie numărul 1, interjecţia "Too Good" scoasă in setul 3 de Nadal după un vole a lui Federer este excepţia care confirma regula.
Nadal a avut 12 luni extraordinare, a spus si maestru de ceremonii la premiere, cu Roland Garos, Wimbledon!!! numărul 1 mondial, Jocurile Olimpice si acuma si Australian Open. Stau si mă întreb cum ar arata acest Lance Armstrong al tenisului cu un serviciu ca al lui Djokovic, Murray sa nu zic de cel a lui Roddick?
Motivele pentru care nu mi-a plăcut Nadal niciodată sunt expuse in comparaţiile de mai sus. E mult prea rapid, mult prea puternic, mult prea bun cu stânga.
90% din cei care urmăresc activităţile sportive, nu vad dincolo de tenismenul Nadal.
Un lucru este însă clar, Nadal e spaniol. Pentru cei 90 % pomeniţi mai sus, Spania este tara care l-a dat lumii pe Miguel de Cervantes, Cristofor Columb, tara in care merg romanii la cules, de căpşuni, ceasuri etc. Pentru mine însă, Spania este tara care la dat pe medicul Fuentes, generatorul scandalului de dopaj Puerto. In anul 2008 Spania a devenit Campioana Mondiala la Bachet, Europeana la fotbal, a câştigat Turul Italiei, Turul Franţei si toate aceste reusite il au in spate, ca va vine sau nu sa credeţi, si pe acest doctor. Bratul stâng de Terminator al lui Nadal, cum spune Radu Naum într-un articol extrem de elocvent, este o alta mostra de anomalie spaniola.
Duminica Nadal a fost mai bun, a meritat victoria(sa vorbesc in termeni fotbalistici), in ciuda unor cifre seci care spun ca Federer avea mai multe mingi câştigate decât Nadal pe întreaga durata a finalei.
Cand am plâns ultima oară? nu e o leapşă blogosferica, deşi ar putea fi: Duminica, odată cu Federer. Si Cristian Tudor Popescu a facut-o, iar eu mă emoţionez de fiecare data când revăd filmuletul cu premierea. L-am mai văzut plângând pe acest mare campion, si la juniori si la primul Wimbledon, si la AUS Open in 2006 , dar nici odată nu l-am văzut atât de afectat. Chiar daca a încercat la început sa mascheze lacrimile cu zâmbete largi, plânsul a venit in suspine si doar fruntea lui Nadal întinsa prietenesc l-au făcut sa îşi revină. Robotul Federer a arătat inca odată ca este mult mai uman decăt îl crede lumea, ca traieste pentru a juca tenis, ca viata lui înseamnă tenisul. Emoţia care îl cuprinde când pomeneşte de legendele tenisului, o transmite unei întregi tribuni, care respira, oftează si rade odată cu el.
Nu am văzut aceasta emoţie la nici un mare campion: nici Schumacher, nici Armstrong, nici Rossi, nici Jordan, nici Phelps, nici Woods nu puteau transmite spectatorului, sentimentele pe care le treceau.
Tin si acuma minte cum Victor Hanescu(un mediocru in tenisul mondial), il descria pe Federer într-un interview acu vreo 2-3 ani, ca fiind cel mai modest jucător din ATP, tot timpul cu zambetul pe buze, dispus sa discute cu oricine.
Toate astea mă fac sa cred ca Federer este toată idea sportului: valoare, pasiune, modestie.

Comentatorul de la Eurosport a avut dreptate, nu doar tenisul ci sportul in general are foarte mult de câştigat după o finala Nadal - Federer.

Cu speranţa ca voi mai vedea multe finale asemănătoare am sa închei adăugând cuvintele maestrului de ceremonii:


"If this country would adopt any international sport's star it would be this man"
, referindu-se la Federer

7 comentarii:

  1. Minunat scris. Obiectia pe care am avut-o la un moment dat nu-si mai are rostul acum.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur tare mult ca ţi-a plăcut, dar care era obiecţia?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai fost putin malitios, se poate spune ca l-ai suspectat pe Nadal de dopaj :D

    RăspundețiȘtergere
  4. @nebuloasa nu l-am suspectat, sunt sigur ca e dopat :(
    @raoul mersi :)

    RăspundețiȘtergere
  5. ..te contrazic, phelps face si el parte din ktegoria lui nadal, iar de patron nu mai zic nimic..si ma bucur k de la un coment al meu ai x-trapolat un blog..bravoo..

    RăspundețiȘtergere
  6. @anonim(uscat)...aaa da Phelps e la fel de "spaniol" ca si Nadal. Phelps apărea doar într-o înşiruire de mari campioni(cel mai mare număr de medalii de aur la o singura olimpiada)el,însă, e mai ocupat cu marijuana decât cu sângele oxigenat :P.
    Si am "x-trapolat" într-un post nu într-un blog, ca sa fim politicaly corecti

    RăspundețiȘtergere