joi, 19 februarie 2009

Accidentat la Bruxelles

Nu pot sa spun ca mi-am început concediul cu dreptul, ba dimpotriva.
Duminica dimineaţa, gazda se deplasează la GB sa achiziţioneze niscaiva de ale gurii(consumabile, ca de altele avem, slava domnului si pentru alţi :P). Eu sa mă fac util, dau sa spăl vasele, îmi scapă un pahar din mana, dau sa il prind in aer, ca doar sunt superman, si...mi se sparge in mana, evident mă tai, suferinzi: inelarul si degetul des folosit in trafic al mâinii stangi. Morţii si răniţii mami lui de pahar, scot ciobul din mana, si dai şiroaie de vin in chiuveta. Spre seara mi se opreşte si mie sângerarea, doamne ajuta, ma culc.
Dimineaţa pe răcoare, simt o durere insipida dar puternica de spate. Pana mea, nu am dormit bine, o fi ceva trecător. Cacat 2 zile de stat in casa, masaje cu fastum gel, antiinflamatoare, bere si ciocolata. Zona afectata este însă cel puţin ciudata, nu coloana, nu coada, si coastele lateral...stanga.
In aceste 2 zile de concediu medical m-am împrietenit voit cu trustul Discovery.
In ...multele ore de vizionare s-a trezit o curiozitate. Mike Row tipu care are parte de Dirty Jobs este într-una din emisiuni cosmetician de caini, pisici adicătelea le tunde, spală, taie unghiile bla bla bla. Si acuma curiozitatea: in timp ce Mike tundea caini, zonele genitale ale animalelor erau blured. WTF copii nu mai au voie sa vadă nici organele genitale ale animalelor. Sau animalele sunt jenate daca se vad ulterior la TV? Eu înţeleg ca trăim într-o lume bolnava, vezi unii care inventează tăieturi de pahar si dureri de spate apărute in somn, pentru a masca atrocităţi sexuale. Dar asta cu blur-area organelor genitale nu am inţeles-o.
Revin cu detalii despre un chef cu euro-parlamentari, si detalii despre Elena Basescu ;)

Hââââț

vineri, 13 februarie 2009

Ziua de 25 de ore

Cacat, viaţa mea se împarte intre 8.5 ore de lucru, 7 de somn, 3 de sport, 1 de mâncat, 1 de skype, 1 de top gear, restul pana la 25 le petrec cu guerrilla, in maşina si net.
25 de ore, pentru ca in fiecare noapte ora de culcare creste cu o unitate 2,3,4,5...noroc cu programul flexibil la munca.
Sâmbăta plec la Bruxelles, pentru 10 zile in concediu, sper sa mă lase vremea.
Pana una alta, îmi permit sa recomand o melodie ce mă obsedează...



luni, 2 februarie 2009

Cand am plans ultima oara?

Dupa cea mai lunga finala din istoria Wimbledon-ului Nadal si Federer au mai generat un eveniment demn o ecranizare: finala de la Australian Open 2009. Va spuneam mai devreme cum am urmărit cu sufletul la gura, mare parte din turneu. Meciul Nadal - Verdasco nu a făcut excepţie.
Intensitatea meciului, durata lui, si ora târzie la care s-a jucat te făcea sa pluteşti. Comentatorul roman de la Eurosport spunea ca si-ar dori o finala Federer - Nadal, pentru ca tenisul ar avea de câştigat dintr-o astfel de finala.
Ştiu ca Federer are deja un complex in fata lui Nadal, si daca e sa bata recordul lui Sampras, 14 turnee de mare şlem, o va face doar într-o finala fără Nadal ca adversar. Ca un mare fan Federer, ce sunt, am ignorat afirmaţia comentatorului de la Eurosport. Eram prea încordat, îl doream prea mult pe Verdasco in finala.
Orice meci jucat intre aceştia este o opera de arta, ca un film horror, comic, mai mult ca sigur dramatic pe final. Erotismul in film poate fi dus de încăpăţânarea lui Nadal de a-si scoate, la fiecare început de minge, chiloţii din fund. Duelul Agasi -Sampras este un mic pitic fata de acest duel al giganţilor tenisului mondial: Nadal si Federer.
Nu mi-a plăcut niciodată de Nadal, este mult prea Asafa Powel, mult prea Lenox Lewis, mult prea Marcelo Rios. De când a început sa îl învingă pe Federer începe sa nu mai îmi displacă aşa de mult. Băiatul ăsta a progresat enorm, are un forehand din alergare cum nu am văzut la nimeni. Iar perseverenta cu care aleargă după orice minge, returnându-le ca si cum ai da in zid, este devastator de demoralizanta. Pentru faptul ca joaca fiecare punct ca si cum ar fi ultimul in meci merita sa fie numărul 1, interjecţia "Too Good" scoasă in setul 3 de Nadal după un vole a lui Federer este excepţia care confirma regula.
Nadal a avut 12 luni extraordinare, a spus si maestru de ceremonii la premiere, cu Roland Garos, Wimbledon!!! numărul 1 mondial, Jocurile Olimpice si acuma si Australian Open. Stau si mă întreb cum ar arata acest Lance Armstrong al tenisului cu un serviciu ca al lui Djokovic, Murray sa nu zic de cel a lui Roddick?
Motivele pentru care nu mi-a plăcut Nadal niciodată sunt expuse in comparaţiile de mai sus. E mult prea rapid, mult prea puternic, mult prea bun cu stânga.
90% din cei care urmăresc activităţile sportive, nu vad dincolo de tenismenul Nadal.
Un lucru este însă clar, Nadal e spaniol. Pentru cei 90 % pomeniţi mai sus, Spania este tara care l-a dat lumii pe Miguel de Cervantes, Cristofor Columb, tara in care merg romanii la cules, de căpşuni, ceasuri etc. Pentru mine însă, Spania este tara care la dat pe medicul Fuentes, generatorul scandalului de dopaj Puerto. In anul 2008 Spania a devenit Campioana Mondiala la Bachet, Europeana la fotbal, a câştigat Turul Italiei, Turul Franţei si toate aceste reusite il au in spate, ca va vine sau nu sa credeţi, si pe acest doctor. Bratul stâng de Terminator al lui Nadal, cum spune Radu Naum într-un articol extrem de elocvent, este o alta mostra de anomalie spaniola.
Duminica Nadal a fost mai bun, a meritat victoria(sa vorbesc in termeni fotbalistici), in ciuda unor cifre seci care spun ca Federer avea mai multe mingi câştigate decât Nadal pe întreaga durata a finalei.
Cand am plâns ultima oară? nu e o leapşă blogosferica, deşi ar putea fi: Duminica, odată cu Federer. Si Cristian Tudor Popescu a facut-o, iar eu mă emoţionez de fiecare data când revăd filmuletul cu premierea. L-am mai văzut plângând pe acest mare campion, si la juniori si la primul Wimbledon, si la AUS Open in 2006 , dar nici odată nu l-am văzut atât de afectat. Chiar daca a încercat la început sa mascheze lacrimile cu zâmbete largi, plânsul a venit in suspine si doar fruntea lui Nadal întinsa prietenesc l-au făcut sa îşi revină. Robotul Federer a arătat inca odată ca este mult mai uman decăt îl crede lumea, ca traieste pentru a juca tenis, ca viata lui înseamnă tenisul. Emoţia care îl cuprinde când pomeneşte de legendele tenisului, o transmite unei întregi tribuni, care respira, oftează si rade odată cu el.
Nu am văzut aceasta emoţie la nici un mare campion: nici Schumacher, nici Armstrong, nici Rossi, nici Jordan, nici Phelps, nici Woods nu puteau transmite spectatorului, sentimentele pe care le treceau.
Tin si acuma minte cum Victor Hanescu(un mediocru in tenisul mondial), il descria pe Federer într-un interview acu vreo 2-3 ani, ca fiind cel mai modest jucător din ATP, tot timpul cu zambetul pe buze, dispus sa discute cu oricine.
Toate astea mă fac sa cred ca Federer este toată idea sportului: valoare, pasiune, modestie.

Comentatorul de la Eurosport a avut dreptate, nu doar tenisul ci sportul in general are foarte mult de câştigat după o finala Nadal - Federer.

Cu speranţa ca voi mai vedea multe finale asemănătoare am sa închei adăugând cuvintele maestrului de ceremonii:


"If this country would adopt any international sport's star it would be this man"
, referindu-se la Federer

duminică, 1 februarie 2009

Roger Federer crying - Australian Open 2009 Final


Cel mai mare jucator de tenis din toate timpurile

P.S. Video-ul initial a fost retras de pe youtube, drepturi de autor, bla bla bla. Dar am gasit altul :P

La asta sa te uiti la TV

Absenta mea de pe blog se datorează in mare măsura Australian Open-ului. Pentru cei nepasionati de sportul alb, Australian Open-ul (AUS) este primul dintre Grand Slamuri, si unul dintre cele mai vizionate. Nu are istoria si anvergura Wimbledon-ului si nici premiile de la US Open-ului, dar prin amplasarea sa in luna ianuarie când suprapunerea cu alte competiţii sportive gen Formula 1, Olimpiade de vara, Campionate europene/mondiale de fotbal este imposibila, interesul este foarte mare.
De la terminarea liceului si odată cu inceputul facultăţii, unde mersul la scoala a devenit...benevol, mi-am făcut un obicei extrem de plăcut din a viziona meciurile de la AUS in fiecare dimineaţa. Diferenţa de fus de orar dintre noi si Australia fiind una semnificativa, meciurile dispunându-se dimineaţa devreme pana spre prânz.
Unul dintre cele mai memorabile meciuri a fost Federer - Safin din 2005, tin bine minte cum prin setul 4 am rămas fara curent cam 30 de minute, si disperaţii, pe atunci era si frate-miu in Timisoara, l-am sunat pe un verişor care si el se uita, evident, la meci. Timpul pana a venit curentul, am urmărit meciul...prin telefon.
Genul asta de meciuri au fost si vor ramane tot timpul in amintirea unui pasionat al tenisului, cum îmi place sa cred ca sunt. Mergand pe acest principiu si având in vedere ca anul acesta pe lângă extratereştri Federer si Nadal, alti doi băieţaşi bat la porţile locului 1 mondial: Andy Murray si Novak Djokovic, am zis ca nu este un turneu de ratat.
Drept pentru care programul meu a fost dat total peste cap, ajungeam la servici si la 3, dar...dragostea cere sacrificii. Ajunsul la servici in jurul prânzului era echivalent cu statul pana seara, 8, 9 si deci timp pentru alte activităţi...ioc. Sunt multi cei care au dat ochii peste cap, neînţelegând aceasta pasiune a mea. Cred ca finala de azi le-a închis gura tuturor :)

P.S Daca îmi revin am sa scriu si despre finala :(